De
o bucata de vreme nu mai sesizezi o presiune reala din
partea societatii sau a familiei care sa incurajeze casnicia
sau viata de cuplu, asta cel putin in ce priveste tinerii
absolventi de liceu sau de facultate. Din multe puncte
de vedere este o situatie minunata care iti permite sa
te desfasori in voie in intimitate, sa dormi cat vrei,
sa mananci sau nu un anume fel de mancare si, foarte important,
sa iti controlezi destinul asa cum crezi ca e mai bine.
Ceea ce te poate insa deranja este o intrebare care
se repeta din ce in ce mai des odata cu trecerea anilor,
respectiv daca e mai bine sa te asezi si tu la casa
ta ca toti ceilalti sau e de preferat sa ramai singur
pana ce o da Domnul altceva, ce o fi acolo. Problema
nu este una fiziologica, de rezolvare a erectiilor de
dimineata sau a dorintei sexuale ci mai degraba una
de natura sociala, cei mai multi dintre noi dorind totusi
sa fim bine vazuti de catre ceilalti, iar asta, vrei
nu vrei, include si stabilirea intr-o forma acceptata
de convietuire in cuplu, adica o casnicie, macar una
de forma daca nu ceva foarte serios.
Si, uite asa, te trezesti peste noapte casatorit cu
o fiinta pe care, in general, abia de o cunosti si cu
care va trebui sa imparti tot restul vietii, patul si
masa inclusiv. Nu multi rezista ispitei si cedeaza rusinos,
ajungand astfel sa regrete mai tarziu o alegere facuta
de dragul conventiilor sociale si nu din dragoste sau
pentru ca exista o motivatie clara, de natura financiara
sau de stabilire intr-o locuinta sau locatie pe departe
mai buna decat tot ceea ce ai cunoscut pana la momentul
acela. Unii insa nu cedeaza acestor tentatii si reusesc
sa ramana independenti fiind mai apoi multumiti de alegerea
facuta si gandindu-se doar asa in treacat la o posibila
casnicie care ar urma sa se materializeze intr-un viitor
indepartat.
Iata si cateva motive temeinice pentru a-ti continua
viata asa cum te-ai obisnuit si pentru a refuza viata
de familie, indiferent de micile avantaje pe care aceasta
ti le-ar putea totusi aduce. Unul dintre cele mai des
auzite este chiar dorinta de a gasi persoana potrivita
oricat de mult timp ar lua acest lucru. Poti astfel
stabili intalniri in cele mai diverse locuri, poti cuoaste
tot felul de tipuri umane si decide mai apoi in deplina
cunostinta de cauza sau sa te hotarasti ca a fi burlac
e cea mai buna alegere pana la urma. Asa nu vei putea
acuza pe nimeni daca se va intampla sa te decizi pentru
o casatorie bazata pe afinitati comune si atractie reciproca
asumandu-ti atat partile bune cat si pe cele mai putin
bune ale noii tale relatii de lunga durata.
In cazul persoanelor care au o cariera interesanta
si de succes a refuza casnicia este aproape un comandament
suprem pentru ca cel putin pana ce ajungi la varful
piramidei nu poti face nici un fel de compromis de dragul
familiei sau pentru ca asa iti cere sotia la un moment
dat. Trebuie sa fii mereu in alerta si la zi cu tot
ceea ce se intampla in domeniul tau de activitate asa
incat nu iti mai ramane prea mult timp pentru orice
altceva. E drept ca statutul de persoana casatorita
poate aduce un plus de imagine si credibilitate, dar
acest lucru nu joaca un rol chiar atat de important
pentru cariera ta incat sa fii nevoit sa il iei in serios
din motive tactice si de prezentare profesionala.
Ca fiinta independenta poti printre altele sa iei deciziile
cele mai diverse sau trasnite fara a da cont nimanui.
Daca o afacere sau o petrecere te va retine mai mult
nu va trebui sa resimti presiunea timpului sau datoria
de a da un telefon de complezenta ci vei putea sa te
desfasori in voie, fara prea multe complicatii psihologice.
In plus, daca vei dori sa faci si sex iarasi nu vei
fi nevoit sa te confrunti cu senzatii puternice de vina
sau sa umbresti in vreun fel o noapte fierbinte care
se anunta a fi chiar perfecta. Cunosti o persoana placuta,
te distrezi in voia cea buna si apoi poti sa uiti totul
fara a simti cumva ca ai ranit pe cineva sau ca ai produs
traume de nesters cuiva care crede ca te poseda pe vesnicie.
Uneori casnicia nu e deloc o chestie ieftina si te
poate solicita in plan financiar peste masura. Cadouri
scumpe, pretentii sociale care necesita investitii uriase
sau alte probleme de acestea te pot aduce in pragul
disperarii si intr-o stare continua de faliment atat
casnic cat si profesional. A fi singur este in asemenea
situatii de preferat intrucat asta iti permite sa faci
cheltuieli rezonabile, pe masura bugetului personal,
si chiar economii serioase care sa iti permita mai apoi
sa iti oferi mici compensatii sau chestii de lux pe
care casatorit nu ti le-ai putea altfel oferi.
Pacea domestica si posibilitatea de a te desfasura
in voie in propria ta locuinta sunt iarasi motivatii
foarte serioase pentru a refuza hotarat casatoria. Nu
esti astfel supus unor schimbari de ritm dintre cele
mai ciudate si mai enervante care sa te faca sa te simti
nefericit si mizerabil. Nimeni nu te cearta pentru vini
reale sau imaginare, iar musafirii nedoriti pot fi usor
poftiti afara atunci cand devin prea intruzivi. Poti
dormi cat vrei si unde vrei si nu esti nevoit sa imparti
televizorul sau calculatorul personal cu alte persoane.
Mai mult, vei putea astfel sa iti pastrezi "jucariile",
sculele diverse si masina exact asa cum iti place si
nu modificate lejer sau aruncate dumnezeu stie prin
ce colturi ale casei.
Drept concluzie se poate afirma bine motivat ca, desi
casnicia poate aduce anumite beneficii si avantaje de
natura diversa, viata petrecuta in mod independent este
pana la un punct chiar de preferat, in special pentru
barbatii care tin foarte mult la libertatea lor si nu
vor sa faca compromisuri majore chiar si cand intalnesc
pe cineva care ar putea sa ii determine sa isi modifice
modul acesta de a gandi si a trai. E bine de aceea sa
ne gandim de doua ori inainte de a lua orice decizie
in privinta vietii in comun pentru ca riscurile sunt
totusi atat de mari incat mai iti spui ca nu merita
efortul.
Si tot ar fi cum ar fi daca ar trebui sa te limitezi
doar la o singura persoana pe care sa o accepti in viata
ta, dar ce te faci atunci cand aceasta vine si cu mama
si tata si inca cu o liota de alte neamuri, toti cu
pretentii si personalitati dintre cele mai diferite.
Este un cosmar si nu putini prefera singuratatea la
modul indefinit decat sa fie nevoiti sa treaca prin
asa ceva. Este o decizie complexa de aceea sa nu ne
grabim si sa gustam atat de mult pe cat se poate si
viata de unul singur pentru ca nu e asa de rea pe cat
spun unii, mai ales cei casatoriti care seamana putin
cu vulpea care zicea ca strugurii sunt cam acri pentru
ca nu mai putea ajunge pana la ei … .
|
Adauga comentariu