eboys Punctul lui de vedere

Punctul lui de vedere :: Un barbat adevarat


Incepi
o relatie cu o fata spunandu-ti in sinea ta ca tu esti
barbatul, ca totul va decurge fara nici o problema, si
lucrurile se intampla chiar asa cum iti promiti pentru
o perioada oarecare. Mai iesi putin prin lume, mai la
petreceri, fata e multumita si nu comenteaza prea mult
atata vreme cat tu detii controlul si emani forta vitala
si multa incredere in tine insuti.

Dupa un timp insa te descoperi imbibat de tot felul
de stari complet straine modului tau masculin de a vedea
lucrurile, intelegi ca preferi altceva si simti altfel
decat inainte si brusc realizezi ca cocosul din tine
s-a tranformat peste noapte intr-o gainusa prietenoasa,
care nu doreste nimic altceva decat sa isi vada partenera,
iubita ta, pe deplin fericita si protejata.

Partea periculoasa intr-o relatie pentru noi, barbatii,
este ca riscam sa ne pierdem masculinitatea si sa devenim
femei ascunse in haine barbatesti tot preocupandu-ne
de ce vrea ea si de ce simte ea si gandeste ea si uitand
complet de propria noastra persoana si de interesele
noastre. Este deci important sa poti controla asemenea
deviatii de la cursul normal al cresterii tale si exista
si cateva reguli pe care, daca le respecti, poti avea
norocul sa ramai tu insuti fara a pierde sau jigni in
vreun fel fata pe care o iubesti.

Cele mai importante reguli de viata si de comportament
intr-o relatie de cuplu le invatam cu totii de la nimeni
altcineva decat de la propriul tata care mai intotdeauna
va avea grija sa ne transmita cam tot ceea ce trebuie
sa stim pentru a deveni adevarati barbati. Partea ciudata
este ca mai mereu preferam sa uitam aceste sfaturi si
abia dupa un timp oarecare de rataciri ne intoarcem
spasiti catre intelepciunea parinteasca si acceptam
sa ne facem mea culpa, alegand pentru viitor un mod
de a fi deja bine inscris in constiinta masculina de
pretutindeni.

In general este bine sa retii cam urmatoarele aspecte
specifice masculinitatii si unui mod barbatesc de a
te manifesta in societate. Nu e voie sa te plangi, nu
e voie sa te descarci emotional pe alte persoane sau
chiar pe animalele de companie, trebuie sa mentii mereu
un echilibru intre partile bune si mai putin bune dintr-o
relatie si de asemenea este important sa nu iti insulti
propria specie, barbatii, in public, dar daca situatia
o impune rezolva-ti problemele legate de dominare si
teritoriu intr-un mod cat mai transant.

In ce priveste sentimentele si emotiile pe care se
presupune ca le poti manifesta intr-o relatie e bine
sa nu uitam ca putem fi oricum dorim in intimitate,
dar ca nu e deloc recomandat sa ne manifestam prea expansiv
sau sa ne aratam prea vulnerabili in public. Un sarut
al femeii pe care o iubesti poate fi primit ca ceva
de la sine inteles insa nu e nevoie sa iti dai ochii
peste cap pentru asa ceva. Echilibrul intre partea ascunsa
si intima a relatiei tale si cea publica trebuie mentinut
cu orice pret, chiar daca uneori lucruri mai putin placute
reusesc sa iasa la iveala prin vecini sau pe la colturi
de strada.

Deciziile care se iau in cuplu trebuie sa fie de comun
acord insa e de preferat ca barbatul sa aiba initiativa,
ramanand ca mai apoi lucrurile sa se discute asezat
si sa se ajunga astfel la rezultate multumitoare pentru
ambele parti. Esti barbat in casa, cum se spune, si
se asteapta fara doar si poate sa te comporti si sa
gandesti ca atare chiar daca uneori toata afacerea asta
pare a fi cam repetitiva si penibila. Femeia se asteapta
la un astfel de comportament specific masculin si nu
va comenta nimic si nici nu se va simti inferioara daca
tu reusesti sa ai mai mereu initiativa.

Femeile inca prefera masculii alfa, nu e nici un secret,
si a-i arata partenerei tale ca esti capabil sa preiei
controlul trimite un semnal clar ca nu s-a inselat atunci
cand te-a preferat pe tine altor reprezentanti ai speciei.
Poti sa ii permiti si chiar sa te joci cu ea, oferindu-i
ocazii diverse de a conduce si de a duce la bun sfarsit
insarcinari din cele mai variate, dar nu e bine sa lasi
intreaga responsabilitate a luarii deciziilor pe umerii
ei pentru ca foarte putine femei vor putea face fata
unei asemenea provocari.

Daca doresti sa nu te uiti complet si sa te descoperi
o cu totul alta fiinta peste un numar oarecare de ani
atunci nu renunta la un grad relativ de independenta
in ce priveste propria persoana. Din cand in cand e
bine sa iei putina distanta si sa analizezi totul la
rece, oferindu-ti si momente de intimitate sau de iesire
in societate uitand cu totul partenera si necesitatile
sau dorintele ei. Este si o modalitate de evaluare a
stadiului in care ai ajuns in relatia ta de cuplu si
de cele mai multe ori vei descoperi ca tot acasa e mai
bine decat oriunde.

Un barbat este prin natura sa inclinat catre exercitiu
in aer liber, deci sa nu uitam nici acest lucru, sporturile
practicate in adolescenta sau macar vizionarea lor intr-o
atmosfera impregnata de masculin si comentariile adiacente.
Femeile nu prea accepta asemenea manifestari, dar le
permit si chiar le incurajeaza pentru ca ele fac parte
din conventiile sociale pe care nimeni nu le poate incalca,
cu atat mai putin o sotie interesata in mentinerea unei
bune imagini publice a familiei sale.

Daca partenera a reusit sa transforme intreaga casa
intr-un cuibusor dulce, plin de accesorii feminine si
tot felul de alte dracovenii dragute, dar fara o utilitate
imediata, atunci e iarasi timpul sa fie luate masuri
si trebuie creat un colt al barbatului, un atelier sau
o zona de entertainment cu scule si tot felul de aparate
care sa schimbe putin aspectul complet feminin al locuintei
comune. Chiar daca vor fi comentarii pe aceasta tema
nu trebuie cedat pentru ca si asemenea maruntisuri iti
pot altera intr-un fel oarecare personalitatea ta de
barbat veritabil.

Iar, ca incheiere, daca totul este in regula si relatia
de cuplu decurge cum nu se poate mai fericit tot noi,
barbatii, e bine sa nu uitam ca exista si tentatii diverse
carora trebuie sa le rezistam tocmai pentru ca acasa
e atat de bine si tocmai pentru ca suntem barbati si
nu firi slabe supuse schimbarilor de tot felul. Deci
indiferent de ocaziile oferite nu e deloc recomandat
sa calcam stramb si sa incercam noi cuceriri sau distractii
ieftine. Un barbat adevarat nu isi inseala partenera,
iar daca unii cred diferit si traiesc astfel nu au decat,
de pierdut au doar ei de pierdut.

Lucian Braca

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu