Chiar dacă de cele mai multe ori e o plăcere, shopping-ul are şi el regulile lui. De ce să rişti să fii dezamăgită când te întorci acasă, când poţi foarte uşor evita câteva dintre neplăcerile ce ar putea apărea? Iată aşadar câteva dintre cele mai frecvente greşeli pe care le facem la cumpărături, şi pe care ar fi bine totuşi să le evităm.
1. Nu ne fixăm obiective. Atunci când vrem să alegem o ţinută anume, nu plecăm niciodată cu o listă în mână. Faptul că ne bazăm pe ceea ce găsim în magazine ne poate conduce la ore în şir de probe şi poate chiar la rezultate dezamăgitoare.
2. Cumpăram haine care nu ni se potrivesc în speranţa că mai slăbim sau ne mai îngrăşăm. Nimic mai greşit, şi nu din cauza faptului că nu am putea în cele din urma purta respectiva piesă, însă ce rost va mai avea când nu va mai fi în tendinţe?
3. Cumpărăm o haină doar pentru că „se poartă”. Nu întotdeauna stilul general este cel care ni se potriveşte. Tocmai de aceea, va trebui să alegem acele lucruri care, deşi nu demodate, ne scot în evidenţă frumuseţea, în locul celor care nu ni se potrivesc din nici un punct de vedere.
4. Cumpărăm haine doar pentru că sunt la reduceri. De fiecare dată când vedem afişul magic, intrăm aproape teleghidate şi începem să alegem tot felul de haine. Se întâmplă uneori însă ca jumătate dintre ele să rămână aruncate în dulap, căci fie nu se potrivesc stilului nostru, fie ajungem să nu le mai consideram plăcute.
5. Mergem la cumpărături cu mama. Chiar dacă ni se pare că ne înţelegem de minune, s-ar putea să ne întoarcem acasă cu altceva decât ne-am propus, din simplul motiv că mama va reuşi să îşi impună punctul de vedere, chiar şi involuntar. Şi mai grav e însă să mergem la cumpăraturi cu o prietenă competitivă, care nu va putea fi niciodată absolut sinceră atunci când vom avea nevoie de sfatul ei.
6. Cumpăram haine de petrecere fără a şti ce pantofi vom purta. Marele dezavantaj care apare adesea din această greşeală este acela că ne vedem nevoite să cumpărăm şi papuci care să se potrivească ţinutei, sau, şi mai grav, nu găsim nimic în garderoba proprie, odată ajunse acasă.
7. Cumpărăm pantofi minunaţi care ne omoară picioarele. Mitul conform căruia orice pantof trebuie să te rănească înainte de a putea fi purtat cu regularitate a fost combătut odată cu epoca modernă. Chiar dacă ni se pare că va trece, durerea pe care o suportăm o săptămână-două scade enorm din valoarea minunatelor încălţări.
foto © Northfoto
|
Adauga comentariu