|
Ieri a fost ziua iubitului meu. M-am gândit mult
ce cadou sa îi fac. De obicei îmi este foarte
usor sa iau cadouri… pentru ca ma las dusa de val, de
inspiratie si de spontaneitate… Dar anul acesta e altfel…
Trebuia sa fie un cadou special pentru ca e o aniversare
speciala si, mai ales, pentru ca e o toamna speciala (am
uitat sa spun, dar e de la sine înteles…iubitul
meu e nascut toamna…). A fost destul de greu, ca
de fiecare data… dar m-am lasat dusa de acel val magic
care ma salveaza mereu si am reusit sa transform ziua
iubitului meu în cea mai frumoasa zi din toamna
asta. Pentru ca i-am facut nu un cadou, ci mai multe…
adica tot atâtea câti ani a împlinit
(asta ramâne misterul meu…). Nu stiu daca au fost
cele mai inspirate, dar stiu ca toate au venit din sufletul
meu minunat scaldat în iubire. Când i-am dat
unul dintre cadouri (l-am tinut în suspans evident
– facea parte din specificul zilei), am simtit ca
e mai mult decât o aniversare. Pentru ca… Toamna
nu a fost niciodata asa de frumoasa cum e anul asta. Pentru
ca, în general, toamna a însemnat întotdeauna
melancolie, lacrimi de copaci prelinse în stropi
marunti de ploaie, amintiri târzii strecurate în
freamat de frunze aramii plutind în aer cu miresme
de vie coapta… soare palid înotând în
oceane de nori furiosi… siluete de copaci desfrunziti
pregatindu-se de iarna…
Anul trecut toamna fusese o lunga asteptare… pentru
ca toamna însemna despartire, lacrimi, sfârsit…
pentru ca toamna nu era altceva decât transformarea
în amintire a unei veri minunate. Dar anul acesta
toamna e altfel. Pentru ca acum nu mai plec nicaieri si
pentru ca acum o traiesc lânga iubitul meu. Nu mai
este sfârsit… e continuarea fireasca a unui vis
minunat.
E prima toamna în care nu sunt trista… e prima
toamna în care frunzele nu cad, ci danseaza, e prima
toamna pe care am asteptat-o cu sufletul la gura si cu
inima deschisa, pentru ca e prima toamna lânga omul
cu care vreau sa petrec 1000 de anotimpuri… pentru ca
e prima toamna fara lacrimi…
|
Adauga comentariu