Lifestyle Tehnologie si internet

Floppy disk-ul, o piesa de muzeu


Floppy diskDispozitivele
floppy-disk vor deveni in scurta vreme adevarate piese
de muzeu intrucat mai toate magazinele de profil au renuntat
sau urmeaza sa renunte la comercializarea lor. In prezent
nu e usor deloc sa gasesti o oferta bogata pentru asemenea
elemente de hardware intrucat marfa de pe stoc este aproape
epuizata, iar cererea se afla cu mult sub nivelul dorit
de cand marile companii producatoare de tehnica de calcul
au renuntat complet la aceste dispozitive propunand modele
noi de calculatoare prevazute cu alte elemente de stocare
a datelor precum stickurile de memorie ori componentele
CD-RW.

Motivul renuntarii la aceste dispozitive floppy-disk
este volumul mic de informatie care poate fi stocat
pe o discheta standard (doar 1.44 MB) precum si alocarea
de resurse destul de insemnate care sa permita functionarea
unui floppy-disk la parametri optimi. De fapt inceputul
sfarsitului a aparut odata cu lansarea primelor dispozitive
CD-ROM, mult mai fiabile si care pot oferi o capacitate
mult mai mare de stocare a datelor decat predecesoarele
lor. Iar din 2003, de cand firma Dell a propus noile
sale modele de calculatoare personale fara floppy-disk
s-a semnat practic falimentul complet al dispozitivelor
floppy-disk. In prezent aproape toate firmele de hardware
au adoptat aceasta politica si foarte rar mai poti gasi
un PC ultramodern prevazut si cu floppy-disk.

Destul de interesant, se pare insa ca cei de la Microsoft
mai incearca inca sa aduca un omagiu acestei piese de
hardware pastrand atat icoana standard cat si alocand
aplicatii diverse care vin cu cele mai noi pachete de
software ale companiei lor special destinate dispozitivului
floppy-disk. Insa nu dansii vor reusi sa faca acest
lucru ci mai degraba companiile de software specializate
in producerea altor sisteme de operare decat Windows-ul
unele anume gandite pentru a ocupa cat mai putin spatiu,
dar avand totusi un randament maxim si nevand nevoie
de resurse de memorie imense precum este cazul cu Windows
Vista sau viitorul Windows 7. Nu se poate vorbi deci
de eliminarea totala a componentelor floppy-disk ci
doar de retragerea lor din circulatia pentru uzul public,
ele ramanand disponibile pentru specialisti care nu
vor inca sa renunte la un vis frumos, acela de a putea
produce un sistem de operare deosebit de eficient care
sa poata incapea pe o singura discheta floppy.

Lucia Mihailescu

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu