Sâmbătă, 25 mai, între orele 11:30 – 19:30, la nou9, pe Bulevardul Aviatorilor, numărul 9, are loc târgul de fashion IHeart nou9, un eveniment, care îmbină cu succes moda, arta şi muzica.
Pe tot parcusul zilei, se vor putea achiziţiona ultimele creaţii ale unor designeri români cunoscuţi, cum ar fi: Silvia Serban, Alexandra Calafeteanu, Trashkin, Veronica Frisan, ModaMania, Larisa Dragna, Fandacsia…
Din lista de shopping nu vor lipsi rochii de vară, pantaloni scurţi, genţi, bijuterii şi diferite alte accesorii pentru o vară plină de evenimente frumoase.
Pentru că are loc în weekend, evenimentul va fi intercalat cu diferite momente artistice, care vă vor convinge, în mod sigur, să vă petreceţi sâmbăta în casa răcoroasă de la numărul nou9. Astfel, pe parcursul zilei, vor mixa diferiţi DJ, iar la ora 16:00 va avea loc concertul live al Alexandrei Uşurelu.
Şi pentru că de la atâtea haine probate este posibil să vi se facă foame va vom satisface poftele de mâncare cu Tarte şi Quiche-uri demne de podium, după toată hrana spirituală pe care o veţi căpăta prin shopping.
Nicio ţinută nu este completă fără un hairstyling adecvat. De aceea, IHeart nou9 va pune la dispoziţie celor prezenţi una din cele mai în vogă tendinţe la ora actuală: împletiturile în stil rusesc. Cu hainele gata cumpărate, hairstylingul realizat, veţi fi gata pentru photoshooting. Camera foto va fi pregătită pentru fiecare fashion victim în parte!
“Este un proiect minunat, la care am participat cu şi din tot suflet pentru creaţiile designerilor români şi pentru tot ceea ce înseamnă frumos. Mai mult, am vrut să oferim invitaţilor noştri un pachet complet pentru o sâmbătă reuşită: shopping, concert live, hairstyling şi multe alte surprize pe care le veţi descoperi doar venind sâmbătă, de la ora 11:30, la nou9. Vă aşteptăm cu haine frumoase, planuri de vacanţă, poze, muzică şi voie bună!”, declară Alexandra Veron, ownerul IHeart Conceptstore şi organizatorul târgului IHeart nou9.
Adauga comentariu