egirl recomanda WWW-ul lunii

stepheniemeyer.com – Noutati de la autoarea seriei Amurg(Twilight)


Stephenie MeyerCine nu a auzit de Stephenie Meyer? Numita una din cele mai influente persoane in 2008 de catre Time, Stephenie Meyer este autoarea extrem de popularei serii Twilight, povestea iubirii dintre muritoarea adolescenta Bella si fascinantul vampir Edward.

Inca de la publicarea primei carti, Twilight (Amurg), dragostea imposibila si interzisa a fascinat milioane de cititori, cartile urmatoare, New Moon(Luna Noua), Eclipsa si Breaking Dawn (inca nepublicata in Romania) au continuat sa intareasca succesul seriei si sa adune legiuni de fani.

O comoara nestiuta insa de toti fanii seriei Amurg este insa site-ul oficial al autoarei: stepheniemeyer.com. Conceput ca un fel de blog, in care atat adminul Seth (fratele scriitoarei), cat si insasi Stephenie publica noutati despre Twilight (carti si filme), recomandari personale, dar si informatii despre alte noi proiecte terminate sau in curs de desfasurare, site-ul mai ofera si alte surprize cititorilor devotati.

Fiecare carte este prezentata de insasi Stephenie, prezentind fiecare pas in scrierea ei si poze sau alte informatii pe care orice fan le va devora cu placere. In plus, site-ul contine o sumedenie de “extras”, de capitole care nu au mai vazut lumina tiparului, fiind sterse in timpul procesului de editare, finaluri alternative, dar si bucati scrise ulterior, care vin sa intregeasca lumea Twilight, prezentind puncte de de vedere ale altor personaje.

In plus, tot de pe stepheniemeyer.com se poate downloada draft-ul celui ce trebuia sa fie al cincilea roman al seriei, Midnight Sun, care povestea intamplarile din prima carte din punctul de vedere al vampirului Edward. Din pacate insa, autoarea a luat decizia sa publice pe propriul site aceste prime capitole, sistand in acelasi timp pe termen nedefinit lucrul la aceasta carte, deoarece acest document, fara acordul ei, a fost publicat online.

 

Daniela Tiba

Adauga comentariu

Click aici pentru a posta un comentariu