In paralel cu astrologia, atat in lumea vestica
cat si in est alchimia a facut parte integranta din
cultura multor popoare antice si a avut, ca si astrologia,
functia de a descoperi intelesurile ascunse (oculte)
acolo unde observatia si experimentul nu reuseau sa
ofere suficienta lumina. Multe dintre notiunile folosite
in alchimie s-au transmis pana in zilele noastre si
astrologii le folosesc frecvent ca unelte de lucru esentiale
in stabilirea unor predictii corecte.
Cele 4 elemente cunoscute in astrologie, apa-focul-pamantul-aerul,
sunt baza stiintei alchimistilor si nu puteau lipsi
in trecut ca si in prezent din interpretarile hartilor
astrale. Aspiratia catre perfectiune, adica imbinarea
armonioasa a tuturor elementelor pozitive pentru personalitatea
umana, se pare ca a fost preluata in astrologie de la
dorinta alchimistilor de a gasi asa-numita "piatra
filozofala" care putea oferi viata vesnica, sanatate
de fier si asa mai departe.
Intre planetele cunoscute in astrologie si anumite metale
exista legaturi clare, astrologii folosind des o tabla
a simbolurilor alchimice de unde se stie care sunt planetele
care guverneaza anumite elemente chimice. Astfel Soarele
este asociat cu aurul, Luna cu argintul, Mercur cu mercurul
(argintul viu), Venus cu cuprul, Marte cu fierul, Jupiter
cu staniul si Saturn cu plumbul.
Din punct de vedere spiritual elementele mai grele trimit
la materie, la starea naturala pe cand cele usoare tin
de zona inalta a spiritului ele fiind de aceea si mai
valoroase din punct de vedere financiar. Simbolic, perfectiunea
spirituala este reprezentata printr-un cerc, mintea
isi gaseste drept corespondent semicercul, iar planul
fizic, al materiei, poate fi reprezentat prin cruce
sau sageata. Plecandu-se de la aceste simboluri s-a
ajuns cu timpul la reprezentarea fiecarei planete in
acord cu propria sa natura, astfel Venus fiind spirit
care guverneaza materia, iar Marte exact contrariul,
adica materie care guverneaza spiritul.
In zilele noastre alchimia ar putea fi si ea la fel
de interesanta si cu priza la public ca si astrologia
insa, din pacate, contine o concentrare prea mare de
notiuni asa-zis savante si nici nu este atat de bine
structurata ca si astrologia. Fiind deopotriva vorba
de o practica, dar si de un curent ideatic, bazat pe
o filosofie deloc perimata, mai ales pentru planul artistic,
alchimia va putea oferi multe revelatii pe viitor tuturor
celor care se vor apropia cu interes de tainele ei.
Daca din punct de vedere stiintific alchimia nu mai
are nimic de spus, din punct de vedere spiritual si
artistic exista inca multe aspecte care merita luate
in considerare indiferent daca le vei aplica propriei
tale deveniri spirituale sau, mai degraba, le vei folosi
pentru crearea unei opere artistice de valoare.
|
Adauga comentariu